Se zice că, printr-un colț de Ardeal unde oamenii-s de obicei buni și cu frică de Dumnezeu, trăia o femeie pe nume Alina. Pe dinafară, părea o femeie de treabă – cu vorba moale, zâmbetul pregătit și ochii ce te ascultau ca și cum ți-ar fi fost cel mai bun prieten.
Dar în spatele acelui zâmbet, se ascundea o altă lume. Una rece, plină de bârfe, de răutate și dorință de ceartă.
Cine-o știa doar din vorbe, o credea blândă. Cine-o știa cu adevărat, se ferea de ea ca de focul viu.
Alina era femeia cu multe fețe – azi prietenă, mâine dușman. Asculta povești, se prefăcea că înțelege, dar apoi se grăbea să ducă vorba mai departe, schimbând cuvintele după placul ei.
Nu o făcea din prostie, ci dintr-o ciudată plăcere – ca și cum puterea de a întoarce lumea unul împotriva altuia îi dădea sens vieții.
Pe internet era și mai primejdioasă. Acolo, în lumea fără granițe, se dădea sfântă și morală, dar în spatele ecranului, alerga după vorbele și atenția bărbaților, ca o flacără ce caută lemne să ardă.
Își schimba tonul, fețele, vorbele. Uneori blândă, alteori veninoasă. Uneori râdea cu tine, alteori te lovea cu vorbe grele, fără rușine, fără frână.
Și lumea se întreba:
„Ce-o fi căutând femeia asta? Ce câștigă din atâta răutate?”
Unii ziceau că se hrănește cu vorbele altora.
Alții credeau că își ascunde singurătatea sub masca curiozității.
Dar bătrânii satului spuneau altceva:
„Femeia care vorbește de rău pe toți, își sapă singură gropnița în sufletele lor.”
Cu timpul, cei care o credeau prietenă s-au depărtat de ea. Nu din ură, ci din oboseală.
Căci obosești să tot strângi vorbele pe care altul le aruncă.
Obosești să te ferești de o inimă care mușcă în loc să iubească.
Și a rămas Alina singură, cu telefonul aprins, privind în flăcările ecranului cum lumea merge mai departe fără ea.
Iar în nopțile lungi, când nu mai era nimeni s-o asculte, își auzea propriul ecou – vorbele spuse, blestemele, minciunile – toate se întorceau înapoi, ca o umbră care nu te mai lasă.
Așa s-a dus vestea pe internet:
„Ferește-te de omul care are multe fețe, că nicio mască nu ascunde adevărul pentru totdeauna.”
Și așa, povestea Alinei a rămas o pildă pentru mulți:
Că nu poți construi prietenii din minciuni, nici iubire din bârfe,
că focul limbii aprinde mai repede decât orice vatră,
și că, în Ardeal, oamenii pot ierta… dar nu uită.
